luni, 22 august 2016

Uleiul de măsline, demachiantul perfect

       
Uleiul de măsline a fost și este un ingredient de bază în cosmetică, pentru că este ideal pentru îngrijirea tenului. Ce face acest ulei să fie atât de special? Pe lângă faptul că îndepărtează foarte eficient machiajul și impuritățile, uleiul de măsline acționează ca un dezinfectant delicat și combină proprietățile unui demachiant cu cele ale unui tonic.
         Uleiul de măsline este un produs natural, deloc agresiv cu pielea, și are capacitatea de a acționa în profunzime dizolvând orice tip de machiaj. El este unul din ingredientele de bază pentru preparatele cosmetice făcute în casă. Dacă te demachiezi în mod constant cu ulei de măsline, pielea o să beneficieze de toți nutrienții care se gasesc în uleiul de măsline. Demachiantele clasice pot fi combinații chimice nu tocmai prietenoase nici cu pielea nici cu mediul.
         În schimb uleiul de măsline este natural,și are efect 3 în 1: demachiant, tonic, antiseptic. Este demachiantul perfect în sezonul rece și este ideal pentru sezonul uscat, deoarece este non-alergen, non-comedogen și antiacneic.
         El poate fi folosit ca atare sau în combinație cu câteva picături de ulei de trandafiri sau de lavandă, pentru aromă dar și pentru a potența acțiunea uleiului de măsline.

    Mariana - estetician